Revoltă violentă într-o închisoare din Brazilia: Nouă deţinuţi ucişi şi 14 răniţi. Autorităţile au intervenit în forţă

Embed:

Revoltă violentă într-o închisoare din Brazilia. Nouă deţinuţi au fost ucişi şi 14 au fost răniţi într-un centru de detenţie din apropierea capitalei Brasilia.

Potrivit informaţiilor apărute în presă, a fost vorba de o reglare de conturi între membrii unor grupări rivale. Mai mulţi deţinuţi înarmaţi au luat cu asalt zona în care se aflau membrii celeilalte grupări, apoi au dat foc saltelelor şi celor aflaţi în celule. Autorităţile au intervenit în forţă şi au preluat controlul asupra situaţiei abia după două ore.

Peste 100 de puşcăriaşi au reuşit să evadeze în agitaţia creată, scrie presa locală. Câţiva zeci dintre ei au fost prinşi la scurt timp, alţii s-au predat voluntar. Poliţia braziliană a instituit baraje pe şosele pentru a da de urma tuturor evadaţilor. Violenţele de acest gen sunt frecvente în închisorile braziliene, dominate de grupări rivale de crimă organizată.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu