REVOLTĂ într-o închisoare. Cel puţin 200 de deţinuţi AU EVADAT

Cel puţin 200 de deţinuţi au scăpat, ieri, dintr-o închisoare de minimă securitate din Brazilia, în urma unei revolte, dar aproape jumătate dintre ei au fost prinşi la numai câteva ore de la evadare, au anunţat autorităţile citate de Reuters, informează realitatea.net.

Deţinuţii au fugit din penitenciarul Jardinopolis, aflat la circa 160 de kilometri nord-vest de Sao Paulo, cel mai mare oraş din Brazilia.

Deocamdată nu există informaţii privind decese sau răniri în rândul gardienilor sau deţinuţilor.

Autorităţile care se ocupă cu sistemul penitenciar la Sao Paulo au declarat că deţinuţii au incendiat mai multe celule într-o aripă a închisorii, în cursul inspecţiei obişnuite de dimineaţă.

În haosul care a urmat, deţinuţii au dărâmat un gard de securitate de patru metri înălţime şi au fugit în câmpurile de trestie de zahăr din jur şi pe firul unui râu.

Cotidianul Folha din Sao Paulo afirmă că în închisoare se aflau 1.800 de deţinuţi, deşi fusese proiectată numai pentru 1.000.

Autorităţile au refuzat să precizeze ce fel de infracţiuni comiseseră cei care au evadat.

Revoltele şi evadările sunt frecvente în închisorile din Brazilia. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu