Revista presei: Un episcop anglican şi-a numit biserica vicioasă, scrie The Telegraph

Doi cetăţeni ruşi au fost găsiţi vinovaţi de atacuri cibernetice asupra computerelor unei reţele de bănci din Statele Unite. Aceştia au comis mai multe furturi din conturi bancare, scrie Ria Novosti.

The New York Times informează că mai mulţi oficiali americani, care îşi exercitau funcţia în Irak, au demisionat sau au fost demişi. Printre aceştia nu se află, însă, figuri politice importante. Cauza este că insurgenţii suniţi au început o campanie intensivă de răpire a diplomaţilor. 

The Telegraph anunţă că un episcop anglican şi-a atacat biserica, numind-o vicioasă. El se declară nemulţumit că Biserica Anglicană a hirotonisit mai multe femei. Catolicii au lansat mai multe dezbateri la acest subiect. Ei susţin că femeilor le este interzis în mod expres să devină preoţi.

Adevărul notează că numărul persoanelor care spun că sunt ţigani a crescut odată cu mediatizarea mai multor infracţiuni comise de către romi. Motivul principal pentru care unele voci cer folosirea termenului de ţigan este disocierea acestei minorităţi de numele ţării în care unii dintre ei trăiesc, România.

Le Monde menţionează că muncitorii francezi intenţionează să continue greva. 12 rafinării şi-au oprit activitatea, iar alte zece sunt gata să intre în grevă. Principalul aeroport din Paris, Roissy Charles de Gaulle, are combustibil suficient până luni seara sau marţi. Ministerul Transporturilor a cerut oamenilor să nu intre în panică din cauza unei eventuale lipse de combustibil.

loading...

Lasă un comentariu