Revista presei: UE a decis să pregătească noi sancțiuni împotriva Rusiei

Embed:

Decizia lui Petro Poroşenko de a relua operaţiunea antitero în estul Ucrainei a fost lăudată de analistul militar, Dmitri Tâmciuk, citat de New York Times. Potrivit şefulului Centrului politico-militar, armistiţiul unilateral doar a întărit forţele separatiste, care s-au reînarmat şi s-au remobilizat.

Germania s-a arătat însă dezamăgită de faptul că perioada încetării focului nu a fost prelungită, scrie Deutsche Welle. Ministrul de Externe de la Berlin a subliniat că un acord bilateral nu ar fi rezolvat din punct de vedere politic criza din Ucraina, dar ar fi lăsat timp pentru negocieri.

În lipsa unei detensionări a situaţiei în statul vecin, Uniunea Europeană a decis să pregătească noi sancțiuni împotriva Rusiei. Economic Times notează că, săptămâna viitoare, oficialiii europeni ar putea decide aplicarea unor măsuri punitive suplimentare.

Iar ministrul de Interne de la Kiev, Arsen Avakov, a anunţat că un coridor umanitar, prin care oamenii vor putea părăsi zona de conflicat, va fi deschis pe traseul Kramatorsk - Barvenkovo. Oficialul a subliniat că autorităţile lucrează deocamdată asupra creării condiţiilor necesare pentru evacuarea civililor, scrie Unian.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu