Revista presei: Ucigaşul din Norvegia planifica să-l asasineze pe Barack Obama

Embed:

O fostă deţinută politică din Myanmar, laureată a premiului Nobel pentru Pace, a câştigat un mandat de deputat în urma alegerilor parlamentare de duminică. Liga Naţională pentru Democraţie a prezentat candidaţi pentru prima dată din 1990, scrie The New York Times.

Ucigaşul din Norvegia, Anders Breivik, a plănuit să îl asasineze pe preşedintele american Barack Obama, scrie Daily Mail. Atacul urma să se desfăşoare în 2009, prin intermediul unei maşini-capcană, când liderul de la Casa Albă a vizitat Norvegia pentru a primi Premiul Nobel pentru Pace.

Papa Benedict al 16-lea a donat victimelor confruntărilor violente din Siria o sută de mii de dolari, informează RIA Novosti. Banii vor ajunge la destinaţie prin intermediul organizaţiei caritabile a Vaticanului Cor Unum.

Fostul preşedinte mexican, Miguel de la Madrid, a încetat din viaţă la vârsta de 77 de ani, informează L'avenir. În 1985, fostul preşedinte a fost nevoit să lupte cu efectele catastrofale ale unui seism de 8,1 pe Richter, soldat cu peste 6.000 de morţi.

Irakul a înregistrat, în luna martie, cel mai puţin sângeros bilanţ de la invazia din 2003, scrie România Liberă. În această lună au murit 123 de persoane. Violenţele din Irak s-au diminuat în ultimii ani, dar nu au încetat niciodată, mai adaugă publicaţia.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu