Revista presei: Soarta rublei ruseşti depinde de criza datoriilor din Europa

Embed:

Mişcarea "Să ocupăm Wall Street" are acum şi sprijinul mai multor uniuni sindicale din Statele Unite ale Americii, informează BBC. Manifestanţii speră să atragă mii de oameni la acţiunile de protest faţă de politica bancherilor din SUA, pe care-i consideră vinovaţi de criza economică.

Soarta rublei ruseşti depinde de criza datoriilor din Europa. Rubla s-a devalorizat cu peste 10 la sută faţă de dolar, după escaladarea crizei europene a datoriilor, iar banca centrală a Rusiei a cheltuit numai în septembrie aproape opt miliarde de dolari pentru protejarea monedei naţionale, scrie Interfax.

Cu toate acestea, Cipru ar putea primi un împrumut de 2,5 miliarde de euro din partea Rusiei. Declaraţia a fost făcută de către purtătorul de cuvânt al guvernului de la Nicosia, Stefanos Stefanou, citat de RIA Novosti. Ministrul de finanţe al ţării, Kikis Kazamias a declarat că ţara sa nu va cere sprijin financiar de la Uniunea Europeană, deşi mai mulţi politicieni locali îşi doresc acest lucru.

Prim-ministrul turc, Tayyip Erdogan, a anunţat că ţara sa va impune separat sancţiuni Siriei, chiar dacă Naţiunile Unite nu au reuşit acest lucru, informează CNN. Rusia şi China şi-au exercitat dreptul de veto în problema Siriei, după ce mai multe ţări occidentale au cerut impunerea unui embargo al Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva regimului Assad.

Parlamentul turc a aprobat prelungirea pentru încă un an a autorizaţiei ce permite efectuarea de raiduri împotriva ascunzătorilor rebelilor kurzi pe teritoriul irakian. Decizia survine în contextul în care guvernul turc ameninţă să lanseze o operaţiune terestră în zonă.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu