Revista presei: Scumpirea petrolului poate genera o nouă criză mondială

Embed:

Revoltele din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu pot duce la instalarea unor guverne ostile Occidentului. Despre aceasta i-a avertizat joi pe oficialii europeni premierul rus, Vladimir Putin, care a criticat, de asemenea, politica energetică a Uniunii Europene.

The New York Times scrie despre întâlnirea lui Vladimir Putin la Bruxelles cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Premierul rus a amintit că, tocmai insistenţa occidentului pentru alegeri în Fâşia Gaza a adus la putere în această regiune gruparea paramilitară islamistă Hamas.

Peste 500 de britanici sunt blocaţi în Libia, iar autorităţile de la Londra îşi pasează responsabilitatea de la unul la celălalt, informează Daily Mail. Premierul David Cameron şi-a cerut oficial scuze pentru reacţia întârziată a autorităţilor în legătură cu eforturile de evacuare a cetăţenilor din ţara cuprinsă de revolte.

Ria Novosti informează că o eventuală întâlnire între preşedinţii rus şi american, Dmitri Medvedev şi Barack Obama, ar putea avea loc în luna mai, în cadrul summit-ului G8, care se va desfăşura în oraşul francez Deauville. Potrivit secretarului de presă al Kremlinului, Natalia Timakova, consultările dintre Moscova şi Washington au loc în contextul dezvoltării relaţiilor ruso-americane.

Petrolul poate genera o nouă criză mondială, titrează Adevărul. Cotaţiile petroliere au atins, în ultimele zile, un nivel ameţitor. Analiştii se tem că, în cazul în care preţul petrolului va continua să se aprecieze, acest lucru va determina o nouă recesiune la nivel global sau, mai rău, o stagflaţie - fenomen economic care se manifestă prin coexistenţa stagnării economiei, inflaţiei şi şomajului.

loading...

Lasă un comentariu