Revista presei: Obama a semnat un decret secret care oferea susţinere rebelilor libieni

Embed:

Gaddafi ameninţă companiile petroliere străine că le va ataca în instanţă, dacă vor colabora cu rebelii. RBK scrie că liderul de la Tripoli a interzis companiilor petroliere străine să încheie contracte de furnizare de petrol cu insurgenţii, întrucât singura întreprindere autorizată să facă acest lucru este National Oil Corporation.

Piraţii somalezi şi-au schimbat tacticile. Golos Rosii, relatează citând un oficial american responsabil pentru politicile militare, că piraţii au început să folosească baze plutitoare, ceea ce face mult mai dificilă urmărirea lor.

Forţele loiale preşedintelui ales din Coasta de Fildeş, Alassane Ouattara, au capturat capitala Yamoussoukro. BBC scrie că Outtara a fost ales în decembrie 2010, însă fostul preşedinte Laurent Gbagbo, a renunţat să-şi recunoască înfrângerea. Ca urmare, în Coasta de Fildeş a izbucnit un război civil.

Preşedintele american, Barack Obama, a semnat un ordin secret care oferea sprijin forţelor rebele libiene. Le Figaro scrie că directiva prezidenţială a intrat în vigoare cu două sau trei săptămâni în urmă. Publicaţia notează că astfel de documente sunt utilizate pentru a autoriza operaţiuni secrete ale CIA.

The Jerusalem Post scrie, citând oficiali din armata Israeului, că în sudul Libanului sunt amplasate peste 550 de buncăre şi 300 de posturi de supravegehere ce aparţin grupării teroriste Hezbollah. Publicaţia mai notează că, aceste posturi sunt folosite şi pentru păstrarea muniţiilor.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu