Revista presei internaționale: The Telegraph scrie că un alt vulcan ar putea erupe în Islanda

Embed:

Concluziile finale în procesul de extrădare a fondatorului Wikileaks, Julian Assange, au fost amânate pentru vineri. Audierile în faţa tribunalului britanic trebuiau să se încheie marţi, însă mărturiile apărării au durat mai mult decât s-a preconizat.

Le Monde relatează despre procesul desfăşurat la Londra, în care este implicat Julian Assange. Marţi, a fost a doua zi de audieri, însă concluziile vor fi prezentate abia la sfârşitul acestei săptămâni. Magistraţii urmează să se pronunţe asupra cererii de extrădare a fondatorului Wikileaks în Suedia, acesta fiind acuzat de agresiune sexuală.

Ria Novosti scrie despre două procese care îl vizează pe prim-ministrul Italiei şi care vor fi reluate în timpul apropiat. Unul dintre ele este cazul "Mills", după numele fostului avocat al lui Silvio Berlusconi, suspectat că a primit mită de la premier, pentru a depune mărturie falsă. Al doilea proces se referă la fraudă financiară în cazul grupului de presă Mediaset.

The Washington Post relatează că Statele Unite au suspendat dialogul la nivel înalt cu Pakistanul, iar relaţiile dintre acestea au devenit tensionate. Situaţia s-a înrăutăţit după ce un diplomat american a fost reţinut, în ianuarie, de poliţia din Lahore, fiind acuzat de crimă.

Un alt vulcan ar putea erupe în Islanda, titrează The Telegraph. Specialiştii au ajuns la această concluzie, după ce au semnalat mai multe cutremure în apropiere de al doilea cel mai mare vulcan de pe insulă. Ultima erupţie a acestuia a avut loc în 1910.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu