Revista presei internaţionale: Duminică, în Belarus vor avea loc alegeri prezidenţiale

Embed:

Duminică, în Belarus vor avea loc alegeri prezidenţiale. RIA Novosti scrie că Aleksandr Lukaşenko, preşedintele în exerciţiu, conduce din 1994 cu o mână de fier această fostă republică sovietică cu 10 milioane de locuitori, situată între Uniunea Europeană şi Rusia.

Adevărul notează că şeful statului român, Traian Băsescu, susţine că ar dori să se retragă din politică la finalul celui de-al doilea mandat. El a respins ipoteza preluării funcţiei de premier, după modelul Putin, scenariu avansat de „The Economist“. Analiştii au păreri împărţite în privinţa scenariului Băsescu-premier, dar nu cred în intenţia acestuia de a părăsi scena politică.

The Guardian informează că mai mulţi comercianţi pe internet nu mai acceptă comenzi pentru livrări în Scoţia. Astfel, este posibil ca familii din mai multe părţi ale Marii Britanii să nu primească la timp cadouri de Crăciun. Situaţia este cauzată de ninsorile abundente şi viscole.

The New York Times precizează că efectul digului din nisip, construit de autorităţile statului Louisiana, pentru a capta petrolul deversat în Golful Mexic, a fost minim. Comisia pentru investigarea catastrofei ecologice a conchis, într-un raport, că această metodă a fost, în mare măsură, o risipă de bani.

Le Figaro anunţă că liderii tuturor statelor membre UE s-au aşezat la masa de discuţii pentru a crea un sistem permanent, dar strict condiţionat de salvare a situaţiei financiare din zona euro. Un astfel de mecanism vizează modificarea tratatului de la Lisabona, ceea ce presupune acordul tuturor ţărilor Uniunii Europene.

Lasă un comentariu