Revista presei internaţionale, despre criza de pe piaţa valutară a Ucrainei

Embed:

Situaţia din Ucraina, inclusiv criza de pe piaţa valutară a ţării au atras atenţia presei internaţionale. Ce scriu editorialiştii la acest subiect, aflaţi din materialul următor. 

În Ucraina există suficientă valută străină, iar situaţia din această sferă se înrăutăţeşte din cauza speculaţiilor. Constatarea aparţine premierului Arseni Iaţeniuk, citat de publicaţia Pravda.

Petro Poroşenko i-a cerut preşedintei Băncii Naţionale a Ucrainei, Valeria Gontareova, să stabilizeze, în termen de o săptămână, situaţia de pe piaţa valutară a ţării. Informaţia a fost publicată de Glavkom, cu referire la propriile surse din cadrul instituţiei.

Consiliul ucrainean de Securitate a reţinut doi suspecţi de organizarea atacului terorist de la Harkov, soldat cu patru morţi, informează UNIAN. Potrivit autorităţilor ucrainene, bănuiţii au fost antrenaţi într-o tabără militară din Rostov pe Don, din Federaţia Rusă.

Preşedintele rus Vladimir Putin intenţionează să preia controlul asupra întregului teritoriu din sudul Ucrainei, la care va alipi regiunea transnistreană. Declaraţia a fost făcută de către fostul preşedinte georgian, Mihail Saakaşvili, pentru Washington Post.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu