Revista presei internaţionale: Bucureştiul se află pe locul 69 din 73 de oraşe cele mai scumpe din lume, scrie Cotidianul

Embed:

Pe fondul intensificării atacurilor militante din Fâşia Gaza, israelienii şi palestinienii au încheiat miercuri, a doua rundă de negocieri.

Los Angeles Times scrie azi, că a doua rundă de negocieri s-a încheiat miercuri fără ca cele două parţi implicate să anunţe dacă au ajuns sau nu la un compromis în ceea ce priveşte construcţia caselor evreieşti în Ierusalimul de Est, oraş pe care palestinienii îl vor drept capitala viitorului lor stat. Se pare că secretarul de stat american, Hillary Clinton, nu a reuşit să creeze un pod între palestinieni şi israelieni, iar intervenţia lui Barack Obama este indinspensabilă.

Daily Mail scrie azi despre vizita istorică a lui Papa Benedict al 16-lea în Marea Britanie. Acesta este nevoit să se confrunte cu o campanie ateistă din partea britanicilor, după ce principalul consilier al Suveranului pontif, Walter Kasper, a declarat pentru o publicaţie germană, că atunci când aterizezi pe aeroportul Heathrow parcă ai ateriza în lumea a treia. Vaticanul spune că remarcile cardinalului catolic se refereau la societatea multiculturală din Marea Britanie.

RIA Novosti scrie că un avion de pasageri a fost nevoit să aterizeze de urgenţă, joi dimineaţa pe aeroportul din Omsk, din cauza unor probeleme tehnice. La aterizare, inginerii au găsit în ambele motoare rămăşiţe ale unor păsări. Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit. "Cotidianul" informează azi, că Bucureştiul se situează pe locul 69 în topul celor 73 de oraşe la nivel mondial după nivelul preţurilor. Pe primele poziţii se află New York, Geneva şi Oslo. În funcţie de nivelul preţurilor, inclusiv la chirii, capitala României se află alături de Cairo şi Delhi.

loading...

Lasă un comentariu