Revista presei internaţionale: BBC spune că Ministrul de Externe japonez a demisionat, după ce a primit o donaţie ilegală

Pentru a preveni folosirea aviaţiei împotriva civililor, trei senatorii americani i-au cerut lui Barack Obama să instituie interdicţie de zbor deasupra Libiei, informează The New York Times. Săptămâna trecută, Robert Gates, Secretarul apărării a anunţat că impunerea unei zone de excludere aeriană va trebui să înceapă cu bombardarea arsenalului de apărare antiaeriană libian.

Ministrul japonez de externe, Seiji Maehara, adesea citat ca un posibil înlocuitor al nepopularului prim-ministru Naoto Kan, şi-a prezentat azi demisia, informează BBC. Maehara a ,vineri, la o reuniune a comisiei bugetare din camera superioară a parlamentului, că a primit 50.000 de yeni, adică 610 dolari de la o sud-coreeancă, rezidentă în Japonia. Legea interzice politicienilor să accepte donaţii de la străini sau entităţi străine.

Cel puţin, doi oameni au fost răniţi uşor, duminică, în oraşul Smolensk, după ce acoperişul unei clădiri s-a prăbuşit sub greutatea zăpezii, informează Ria Novosti.

Roşia Montană, între „pericol“ şi „profit“, titrează astăzi Adevărul. Situaţia exploatării miniere din judeţul Alba este obiectul unor rapoarte ştiinţifice contradictorii. În timp ce reprezentanţii Gold Corporation anunţă bani pentru stat şi locuri de muncă, ONG-urile, susţinute de specialişti, acuză pericolul ecologic extrem şi lipsa de transparenţă.

loading...

Lasă un comentariu