Revista presei internaţionale: Barack Obama a condamnat atentatul din Pakistan, scrie RIA Novosti

Preşedintele american, Barack Obama, a condamnat atentatul din Pakistan, soldat cu moartea a 45 de oameni, scrie RIA Novosti. Liderul de la Casa Albă a menţionat că atacul este o provocare nu doar la adresa populaţiei pakistaneze, ci şi a întregii lumi.

În mesajul transmis românilor de Crăciun, premierul României, Emil Boc, a declarat că speră la un viitor mai bun pentru toţi cetăţenii vrednici, oneşti şi demni ai ţării. Potrivit ziarului "Libertatea", şeful Executivului de la Bucureşti a mulţumit, totodată, tuturor cetăţenilor pentru eforturile pe care le-au făcut în ultima perioadă.

The Washington Post subliniază că lideul american a preferat un Crăciun la căldură. Barack Obama şi-a luat soţia şi cele două fiice şi a plecat în Hawaii. Vacanţele de Crăciun în arhipelag sunt o tradiţie pentru familia Obama. Preşedintele este născut acolo şi şi-a petrecut o mare parte a tinereţii sale acolo.

The Telegraph informează că de Crăciun, în unele colţuri ale Europei s-au înregistrat temperaturi de minus 18 grade Celsius. Astfel, unele regiuni britanice au avut parte de zăpadă din plin. Printre acestea se numără Edinburgh, Glasgow, Aberdeeen şi nord-estul Angliei. Potrivit meteorologilor, luna decembrie din acest an este cea mai rece din 1919.

Il Giornale anunţă că nu există nicio ameninţare de tsunami în Noua Zeelandă după cutremurul din Vanuatu. Cutremurul a provocat valuri de tsunami de 15 centimentri, ceea ce nu prezintă un pericol. Seismul cu magnitudinea de 7,6 pe scara Richter, din vestul Pacificului, s-a produs sâmbătă.

loading...

Lasă un comentariu