Revista presei: Dominique Strauss-Kahn acuzat de complicitate la proxenetism

Embed:

Consiliul de Securitate al ONU a votat în unanimitate majorarea numărului misiunilor de menţinere de păcii în Somalia. Russia Today scrie că această decizie vine în momentul în care gruparea extremistă Al Shabab controlează cele mai multe localităţi din sudul şi centrul ţării.

Dominique Strauss-Kahn a fost convocat, pe 28 martie, de către judecători pentru a fi inculpat de complicitate la proxenetism în cazul Carlton. Le Figaro notează că decizia magistraţilor vine după ce fostul şef al FMI a fost eliberat din arest preventiv de poliţia din Lille.

Verdictul în procesul intentat fostului preşedinte egiptean, Hosni Mubarak, va fi decis pe 2 iunie. Anunţul a fost făcut de şeful Curţii penale din Cairo, citat de Al Arabiya. Mubarak este acuzat de uciderea manifestanţilor în timpul revoltei de anul trecut.

Rusia a folosit dreptul de veto pentru a evita implicarea forţelor externe în politica internă din Siria. Este explicaţia oferită de preşedintele rus, Dmitri Medvedev, liderilor din Arabia Saudită, Irak şi Iran, într-o discuţie telefonică, scrie RBC.

Comisia Europeană va apela la Curtea de Justiţie a UE, pentru a afla dacă Acordul comercial de combatere a contrafacerii, ACTA, încalcă drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. BBC notează că decizia vine în contextul în care mai multe state europene au blocat ratificarea acordului până la clarificarea situaţiei.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu