Revelion îndoliat în Indonezia. O alunecare de teren provocată de ploile torenţiale s-a soldat cu cel puţin 9 morţi

Embed:

Revelion îndoliat în Indonezia, unde o alunecare de teren provocată de ploile torenţiale s-a soldat cu cel puţin 9 morţi.

Autorităţile au anunţat că 34 de oameni sunt daţi dispăruţi şi că şansele de a mai fi găsiţi în viaţă sunt mici.

Zeci de poliţişti, pompieri şi localnici iau parte la operaţiunile de salvare. O parte dintr-un sat situat la poalele unui deal a fost acoperită de un val de noroi şi pământ.

Torentul a fost atât de puternic încât a luat cu el copacii şi casele întâlnite în cale. 60 de oameni au fost evacuaţi.

Ploile musonice din ultima perioadă au provocat inundaţii catastrofale şi zeci de alunecări de teren în Indonezia.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu