Reușitele Guvernului Filip, văzute din SUA. Ce scrie prestigioasa revistă "The Washington Times"

Embed:

Guvernul condus de Pavel Filip a reuşit să stabilizeze situaţia în sectorul bancar, a implementat reforme menite să combată corupţia şi a convins România să acorde un împrumut în valoare de 150 de milioane de euro.

În opinia jurnaliştilor de la prestigioasa revistă americană "The Washington Times", acestea sunt succesele premierului Moldovei.

Publicaţia mai scrie că prim-ministrul Pavel Filip poartă negocieri cu FMI, ONU şi alte organizaţii internaţionale care ar putea oferi sprijin ţării noastre. Cu toate acestea, jurnaliştii menţionează că actualei conduceri de la Chişinău îi este greu să se apropie de Uniunea Europeană, deoarece o treime din populaţia Moldovei este prorusă.

Jurnaliştii mai menţionează că săptămâna trecută revista americană Forbes a scris un articol eronat despre frauda din sistemul bancar al Moldovei, însă după câteva zile a dezminţit informaţia. 

Astfel, în primul material ei au afirmat că Vlad Plahotniuc ar fi deţinut un pachet de control în cele trei bănci implicate în frauda din sistemul bancar. Ulterior, în urma unor investigaţii suplimentare, au constatat că principalul suspect în acest caz este Ilan Şor, cel care a controlat băncile în perioadă delapidării

"The Washington Times" mai menţionează şi despre spălarea banilor ruseşti prin băncile moldoveneşti, cu trimitere la Veaceslav Platon. Revista americană descrie situaţia Moldovei în cadrul unei analize mai ample despre bătălia geopolitică din estul Europei. 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu