Retrospectiva politică: Evenimentele de rezonanţă care au marcat săptămâna

Săptămâna aceasta a fost marcată de demisii la Primăria Capitalei şi cea din Bălţi. Dorin Chirtoacă şi-a anunţat vineri plecarea din funcţie. Cererea lui urmează să fie aprobată de Consiliul Municipal Chişinău. Decizia aleşilor va fi transmisă Comisiei Electorale Centrale care va anunţa data alegerilor peste 30 de zile de la depunerea cererii oficiale.

Scrutinul ar putea să aibă loc în data de 20 mai. Dorin Chirtoacă s-a aflat la cârma primăriei din 2007 până anul trecut, când a fost suspendat din funcţie, fiind învinuit de corupere pasivă şi trafic de influenţă în dosarul parcărilor cu plată. În luna noiembrie, la iniţiativa PSRM, a avut loc un referendum pentru demiterea lui, dar a fost invalidat pentru că au ieşit prea puţini oameni la vot. Cheltuielile s-au ridicat la nouă milioane de lei.

Tot în această săptămână, Silvia Radu a împlinit 100 de zile de când ocupă funcţia de primar interimar al Chişinăului. În această perioadă, mai mulţi şefi au rămas fără fotolii. Printre aceştia se numără fostul şef al Direcției generale transport public și căi de comunicație, Oleg Poiată și cel al Direcţiei educație, tineret și sport, Alexandru Fleaș. Zilele trecute, Silvia Radu s-a întâlnit cu primarul din Bucureşti, Gabriela Firea. Edilii au semnat o serie de proiecte concrete în domeniile cultural, educaţie şi sănătate.

Şi Municipiul Bălți a rămas oficial fără primar. Consiliul Municipal a acceptat cererea de demisie a penalului fugar, Renato Usatîi. Urmează să fie organizate alegeri locale anticipate, iar data scrutinului va fi stabilită de Comisia Electorală Centrală. Usatîi nu este în țară din septembrie 2016 și se ascunde în Rusia.

În tot acest timp, el a administrat municipiul Bălți prin skype. Acesta este cercetat penal pentru tentativă de asasinare a bancherului rus Gherman Gorbunțov, dar și pentru că ar fi încercat să influențeze depozițiile killerului. Fostul primar de Bălți este dat în căutare internațională. Vineri și-a prezentat demisia şi Președintele raionului Ialoveni, Anatolie Dimitriu. Acesta a anunțat că pleacă din funcție invocând motive personale.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu