RETROSPECTIVA POLITICĂ: Evenimentele de rezonanţă care au marcat săptămâna

Săptămâna care se încheie a fost marcată de un şir de evenimente importante. În cadrul noii runde de negocieri în formatul "5+2" de la Viena, care a avut loc în această săptămână, a fost luată decizia ca maşinile înregistrate în regiunea transnistreană să fie admise în traficul internaţional din februarie 2018.

Asta doar dacă Tiraspolul va accepta plăcuţele neutre şi ca certificatele de înmatriculare să fie eliberate de autorităţile constituţionale. Reprezentantul politic al regiunii a cerut însă ca procedura de înregistrare să aibă loc în stânga Nistrului.

În prezent, automobilele înmatriculate în stânga Nistrului pot circula doar în Ucraina şi Rusia.

Marţi, şeful Delegaţiei UE, Peter Michalko, a anunţat că până în 2020, Uniunea Europeană va investi aproximativ 350 de milioane de euro în proiectele de dezvoltare din Moldova.

Oficialul spune că cei mai mulţi bani sunt destinaţi consolidării instituţiilor de drept, susţinerii societăţii civile şi pentru domeniile educaţiei şi cercetăriii. Asistenţa pentru Moldova este susţinută şi de europarlamentarul Andi Cristea, în special în contextul provocărilor din ultima perioadă. Deputatul UE susţine că unul dintre pericole vine din partea Federaţiei Ruse, pentru care valorile europene promovate la Chişinău reprezintă o ameninţare.

Tot în această săptămână, purtătorul de cuvânt al PDM, a anunţat că referendumul împotriva sistemului electoral mixt este o fantezie a unor formaţiuni care nu au şanse să ajungă în Parlament. Gamurari mai spune că PCRM, DA şi formaţiunea "Partidul Nostru", alături de câteva ONG-uri, şi-au dat mâna pentru a stoarce 60 de milioane de lei din bugetul ţării.

"Paradoxal este că Organizaţiile neguvernamentale au intrat în aşa o cârdăşie cu anumite partide politice care şi-au pierdut în mare parte electoratul. Opoziţia şi ONG-urile care cum am spus se declară pro-europene dar care cu regret în loc să apere interesele cetăţenilor au trecut acestă linie roşie şi au devenit organizaţii care se implică în politică probabil care vor fi şi taxate de către cetăţenii Republicii Moldova", a spus purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gamurari.

Gamurari a mai declarat că dacă partidele îşi doresc acest referendum, nu au decât să-l organizeze din bani proprii. Reprezentanţii PCRM, ai Partidului DA şi ai formaţiunii "Partidul Nostru" nu au comentat aceste declaraţii.

Săptămâna a fost marcată şi de unele demiteri la Primăria Capitalei. Şefii Direcţiilor Educaţie şi Transport au fost daţi afară de Silvia Radu din cauza unui management defectuos. Alexandru Fleaş s-a conformat cu această decizie, iar Oleg Poiată spune că o va ataca în instanţă.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu