Retrospectiva politică: Cele mai importante evenimente din această săptămână

Embed:

Săptămâna aceasta au fost luate mai multe hotărâri importante pentru ţara noastră.

Guvernul a sesizat Curtea Constituțională privind procedura de numire a miniştrilor. Decizia a venit pentru a evita un blocaj la ministerul Apărării, după ce şeful statului a refuzat de două ori candidatura lui Eugen Sturza.

Membrii cabinetului de miniştri vor mai multă claritate în privinţa acestui caz, întrucât o hotărâre emisă de Înalta Curte în martie 1999 explică parţial problema.

CITEŞTE ŞI: Premierul a convocat dimineață o ședință specială pentru a sesiza Curtea Constituțională în cazul refuzului președintelui de a numi ministrul apărării 

CITEŞTE ŞI: Preşedintele Igor Dodon sfidează Constituţia. Şeful statului spune că NU VA PRIMI jurământul lui Eugen Sturza

Joi, Parlamentul s-a întrunit într-o ședință specială, pentru a reexamina 12 proiecte care nu au fost promulgate de către președintele Igor Dodon. Opt documente au primit votul de confirmare. Printre acestea se numără legea ce prevede reformarea Academiei de Științe, Legea tichetelor de masă, Legea privind prevenirea și combaterea terorismului și cea cu privire la Energetică.

CITEŞTE ŞI: Prima ședință a Parlamentului în noua sesiune. Deputații vor reexamina proiectele respinse de Dodon

CITEŞTE ŞI: Boicot la prima ședință a legislativului. PLDM, PCRM şi PSRM au părăsit sala de ședințe a Parlamentului 

Ședința a avut loc, deşi unele fracțiuni au boicotat reuniunea plenului. Deputații PSRM au fost nemulțumiți de felul în care au fost dezbătute legile, iar deputații PCRM au anunțat cu o zi înainte că nu vor participa la ședință.

CITEŞTE ŞI: Pavel Filip către Președintele Adunării Generale ONU: Moldova va acorda toată susţinerea necesară pentru realizarea obiectivelor ONU

CITEŞTE ŞI: Premierul Pavel Filip a avut o întrevedere cu Secretarul General ONU, António Guterres

CITEŞTE ŞI: Pavel Filip, felicitat de Klaus Iohannis pentru reuşita de a conduce Guvernul într-un mod care ajută cetățenii Republicii 

Tot în această săptămână, prim-ministrul Pavel Filip a participat la cea de-a 72-a sesiune a Adunării Generale ONU. Șeful Executivului a avut mai multe întrevederi cu şefi de stat, dar și cu lideri politici de la Bruxelles.

Filip s-a întâlnit cu președintele de la Bucureşti, Klaus Iohannis, care a menționat că România va aloca Moldovei cea de-a treia tranșă financiară din împrumutul de 150 de milioane de euro.

La New York, premierul a mai discutat cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, și cu comisarul pentru Politica de Vecinătate, Johannes Hahn. Demnitarii au discutat despre agenda europeană a Moldovei.

CITEŞTE ŞI: Discursul premierului Filip de la tribuna ONU: Moldova solicită înscrierea în agenda Adunării Generale a unui punct privind retragerea forțelor militare străine

În discursul său de la tribuna ONU, Pavel Filip a solicitat includerea pe agenda Adunării Generale a subiectului privind retragerea trupelor ruse din Moldova. Premierul a declarat că, în prezent, pe teritoriul separatist, sunt peste 21 de mii de tone de arme şi muniţii ale armatei ruse.

"Reiterăm cu fermitate cererea de a retrage complet şi necondiţionat aşa-zisul Grup Operativ de Trupe Ruse, care staţionează ilegal pe teritoriul Republicii Moldova. Sperăm că înscrierea acestui punct pe agenda Adunării Generale şi examinarea sa de către statele membre ale ONU, de o manieră constructivă şi nepolitizată, va constituti un important şi necesar exerciţiu de aplicare a diplomaţiei preventive în raport cu o ţară şi o regiune. "

Potrivit lui Filip, Rusia trebuie să respecte angajamentele asumate şi principiile fundamentale ale dreptului internaţional.

Totodată, prim-ministrul a confirmat că, în prezent, conflictul nu este alimentat de probleme etnice sau de limbă.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu