Retrospectiva politică a săptămânii: Parlamentul a schimbat sistemul de vot, a fost ales procurorul general, iar scandalul din PL continuă

Embed:

Republica Moldova are un nou procuror general, iar săptămâna viitoare ar putea avea şi Guvern. Cel puţin, aşa promit unii politicieni. Între timp, scandalul din Partidul Liberal ia amploare.

Juristul Corneliu Gurin este noul procuror general. Preşedintele Parlamentuli, Marian Lupu, l-a prezentat deja colectivului pe care îl va conduce. Gurin promite că va depune eforturi pentru schimbarea imaginii instituţiei.

Săptămâna viitoare, am putea avea un nou Guvern, iar premierul desemnat, Vlad Filat, are toate şansele să revină în fruntea Executivului. Declaraţiile au fost făcute de preşedintele fracţiunii parlamentare a PLDM, Valeriu Streleţ.

Parlamentul a schimbat sistemul de vot. La alegerile din 2014, parlamentarii vor fi aleşi în procente egale pe liste de partid şi prin vot direct. Noua lege a fost votată de 63 de deputaţi.

Războiul din Partidul Liberal a continuat toată săptămâna. Liderii celor două grupuri s-au întecut în acuzaţii. Potrivit preşedintelui formaţiunii, Mihai Ghimpu, cei care vor reformarea partidului îşi doresc, de fapt, distrugerea lui şi a ţinut să precizeze că, pentru Ana Guţu, Ion Hadârcă şi Oleg Bodrug nu mai este cale de întoarcere. Mai mult, Ghimpu îl vrea pe Valeriu Munteanu preşedinte al fracţiunii parlamentare, deoarece Ion Hadârcă ar fi pierdut calitatea de membru de partid. La rândul lor, reprezentanţii Consiliului Reformator au anunţat că au fost excluşi ilegal din formaţiune, iar deputata Ana Guţu a anunţat vineri, în plenul Parlamentului, că este noul secretar al fracţiunii PL.

Alt partid, alt scandal. Deputatul democrat Valeriu Guma a fost condamnat definitiv, săptămâna aceasta, la patru ani de închisoare cu executare, de către instanţa supremă de justiţie din România. Guma este acuzat de trafic de influenţă şi complicitate la luare şi dare de mită.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu