RETROSPECTIVA 2016. Atentatele SÂNGEROASE care au marcat întreaga lume (VIDEO)

Embed:

Carnagiu pe o faleză din Nisa, Franța, explozii pe aeroportul Zaventem din Belgia, oameni morți în aeroportul Ataturk din Istanbul, Turcia. Sunt câteva dintre atentatele sângeroase care au marcat anul 2016. În total, peste 11.000 de oameni au murit, iar 14.000 au fost răniți din cauza grupărilor jihadiste în cele aproape 1.300 de de atentate teroriste.

22 martie 2016. Belgia. Europa abia îşi revenise după tragicele atentate comise în noiembrie 2015 în capitala Franţei, când teroarea a lovit din nou în inima lumii libere. De data asta, jihadiştii şi-au făcut mendrele în Bruxelles, oraşul considerat capitala Uniunii Europene. 35 de oameni au murit și 340 au fost răniți, după ce trei explozii au zguduit Bruxellesul. Doi sinucigaşi au detonat centurile explozibile în aeroportul internațional Zaventem.

Prima explozie a răsunat în principalul terminal al aeroportului, iar la doar câteva clipe s-a produs a doua, de data aceasta în terminalul companiei American Airlines. Oamenii panicați au început să fugă în toate părţile, iar forţele de ordine au evacuat pasagerii şi angajaţii aeroportului. Autorităţile din Belgia au instituit stare de alertă teroristă maximă. Toate avioanele de pe aeroportul Zaventem au fost redirecționate.

La scurt timp o altă explozie s-a produs în stația de metrou Maelbeek, unde s-a creat haos. Transportul public din Bruxelles a fost complet oprit, aeroportul și principalele gări feroviare din oraș au fost închise. Atentatele au fost revendicate de gruparea jihadistă Statul Islamic.

Atacurile s-au produs după arestarea, în 18 martie 2016, a lui Salah Abdeslam, cel mai căutat terorist din Europa. El ar fi stat în spatele atentatelor de la Paris din noiembrie 2015.

În cursul anchetei, toți cei trei atacatori au fost indentificați. Doi au murit când au detonat explozibilul, iar cel de-al treilea a fost observat în înregistrări video şi, până să fie identificat, a devenit cunoscut drept "bărbatul cu pălărie". El și-a abandonat rucsacul înainte de a fugi de la aeroport. Aceasta a fost identificat mai târziu drept Mohamed Abrini, un belgian de origine marocană în vârstă de 31 de ani.

Ulterior, anchetatorii au stabilit că a avut legătură şi cu atentatele de la Paris. Teroristul a fost arestat în districtul Anderlecht din Bruxelles în data de 8 aprilie.

12 iunie 2016. Statele Unite ale Americii. La câteva luni după atentatul care a readus spaima în Europa, peste Ocean, într-un club de noapte în care erau cel puţin 300 de tineri, un individ înarmat a început să tragă la întâmplare. A ucis cu sânge rece 49 de oameni, iar 53 au fost răniți.

Masacrul a avut loc în orașul Orlando, din statul Florida, într-un club în care se distrau reprezentanţii minorităţilor sexuale. După ce a deschis focul, teroristul s-a baricadat şi a luat ostatici. A fost omorât de forţele de ordine în cadrul unei operaţiuni speciale. Era un tânăr în vârstă de 29 de ani, pe nume Omar Mateen.

Anterior acesta a fost în vizorul FBI, fiind bănuit de legături cu organizația jihadistă Statul Islamic. Lumea întreagă s-a solidarizat cu victimele atentatului, iar cele mai importante construcții de pe mapamond au fost iluminate în culorile curcubeului, semn distinctiv al comunității LGBT.

Potrivit autorităților, acesta a fost cel mai grav atentat terorist din Statele Unite, după cel din 11 septembrie 2001.

28 iunie 2016. Încă un aeroport a ajuns ţinta jihadiştilor. Teroriştii au lovit, de data aceasta, într-un oraş considerat cel mai cosmopolit din Turcia - Istanbul.

Trei indivizi au pătruns în Aeroportul Ataturk din Istanbul și s-au aruncat în aer. Doi dintre ei în terminalul de sosiri, iar unul - în parcare. 44 de oameni au murit, iar 239 au fost răniți. Camerele de supraveghere din aeroport au surprins momentul în care unul dintre indivizi s-a aruncat în aer.

Înainte de a detona explozibilul, un atacator a tras focuri de armă spre pasageri dintr-un Kalaşnikov.

În total, în 2016, în oraşul Istanbul s-au produs trei atentate, iar în Ankara - două. 89 de oameni au murit, iar câteva sute au fost răniți.

Pe parcursul anului 2016, și alte localități din Turcia au fost zguduite de atentate teroriste, în urma cărora au murit zeci de oameni, iar sute au fost răniți.

14 iulie 2016. Franța. Era sărbătoare, ziua naţională a Franţei. Oamenii aşteptau focurile de artificii pe faleza din Nisa, când s-a declanşat nebunia. Un camion alb a intrat cu viteză în mulțime. Ceea ce părea un accident, s-a dovedit a fi un atentat.

84 de oameni au murit ciuruiți de gloanțe sau striviţi de camion. Printre cei care şi-au pierdut viaţa au fost şi zece copii. 200 de persoane au fost rănite.

Camionul a mers doi kilometri prin mulțime. Atacatorul a fost oprit de gloanţele poliţiştilor. Acesta a murit la faţa locului. Șoferul a fost identificat de forțele de ordine drept un cetățean francez de origine tunisiană în vârstă de 31 de ani, care avea antecedente penale, dar nu se afla în vizorul serviciilor de informații.

Gruparea teroristă Statul Islamic a revendicat atacul două zile mai târziu. Anchetatorii au ajuns la concluzia ca atacul a fost planificat cu luni înainte și că șoferul camionului a avut mai mulţi complici.

22 iulie 2016. Germania. La nici o săptămână după şocul trăit după atentatul din Franţa, Europa primeşte o nouă lovitură. Un atac armat în orașul Munchen s-a soldat cu moartea a cel puțin nouă persoane și cu rănirea altor 21. Un tânăr a deschis focul într-un centru comercial.

Autorul atacului a plănuit din timp carnajul. Acesta a invitat toți doritorii să vină la un restaurant fast-food, pentru a primi mâncare gratis, prin intermediul unei postări pe un cont fals de facebook. Tânărul avea dublă cetățenie, germană și iraniană. Ancheta a stabilit că băiatul avea doar 17 ani şi plănuise atacul timp de un an. El era pasionat de jocuri video violente şi de atacuri. Arma semiautomată şi-a cumpărat-o la negru, cu ajutorul unor infractori contactaţi online. Acesta nu avea legături cu grupări teroriste.

Potrivit portalului "The Religion of Peace.com, doar șase la sută din atacurile teroriste, comise în lume în 2016, au fost pe teritoriul Europei. Cele mai multe au fost în Siria si Irak.

Într-o singura zi, în Bagdad au fost ucise 292 de persoane. Un dublu atentat a fost comis în 2 iulie, în timp ce oamenii făceau cumpărături pentru o sărbătoare importantă. Prima deflagrație a fost provocată de o mașină - capcană din apropierea unui restaurant, iar la scurt timp, o altă bombă a fost detonată în estul oraşului. Autoritățile au declarat că acestea au fost cele mai sângeroase atacuri din anul 2016.

În Siria, bilanţul morţilor în atentatele comise de jihadişti în Siria în 2016 este de cel puţin 2.600.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu