Retragerea imunităţii, APROBATĂ! Declaraţiile deputaţilor

Embed:

Deputaţii au acceptat, de principiu, să rămână fără imunitate parlamentară.

Proiectul de lege în acest sens a fost susţinut astăzi de majoritatea legislatorilor şi votat în prima lectură. După ce va trece şi de celelalte două lecturi, documentul va intra în vigoare din următoarea legislatură.

Propunerea de a-l include pe ordine deputaţilor democrati, iar decizia a fost luata la una din recentele şedinţe săptămânale ale Partidului Democrat. Iniţiativa a stârnit discuţii aprinse în Parlament. 

Deputatul PDM Sergiu Sîrbu a declarat că unii aleşi fac abuz de imunitate.  

"I-a aruncat în faţă legitimaţia de deputat acelui agent de circulaţie şi a plecat de la faţa locului. Ca ulterior acel agent de circulaţie să fie impus să vină în birou la deputat să întoarcă permisul de conducere, legitimaţi să-şi ceară scuze că şi-a permis să stopeze un ditamai deputatul", a declarat deputatul.

Socialiştii nu agreează ideea că deputaţii să fie lipsiţi de imunitate şi argumentează că în prezent aceasta poate fi ridicată la solicitarea procurorului general. 

"În ultimii ani de zile am avut aici şi a fost invitat şi procurorul general care a solicitat scoaterea imunităţii. Şi ea a fost scoasă. Şi în acest context imunitatea parlamentară nu constituie impediment pentru urmărirea penală a unui deputat", a spus deputatul PSRM, Vasile Bolea.

Unii deputaţi au declarat cu mâna pe inimă că nu au comis infracţiuni.

 "Eu niciodată nu am furat nimic, nu am ucis pe nimeni. Nu am luat mită. După ora 23 nu deranjez vecinii. Drumul îl trec mereu la culoare verde a semaforului şi pe zebră. Mă gândesc că într-o dimineaţă frumoasă la staţia de troleibuz să fiu arestată", a menţionat deputatul PCRM, Elena Bodnarenco.

Nu au lipsit nici replicele acide. 

"Fracţiunea PL susţine proiectul de ridicare a imunităţii deputaţilor. Novac nu te prosti că şi aşa lumea ştie că eşti prost. Ei da ce tot una două dai replici. Uite sub nasul tău. Nu te uita la alţii", a declarat Mihai Ghimpu.

Socialistul Grigore Novac nu a solicitat dreptul la replică.

Potrivit preşedintelui Parlametului, Andrian Candu, lipsirea deputaţilor de imunitate este un pas importat de accelerare a luptei împotriva corupţiei.

”Absolut toţi indiferent de profesie, funcţie ocupată în ţară, absolut toţi trebuie să fie egali în faţa legii. Şi nu trebuie să existe nicio categorie de cetăţeni care are vreun privelegiu sau drepturi suplimentare sau o anumită protecţie“,a menţionat Andrian Candu.

Potrivit Constituției, deputații pot fi reţinuţi doar în flagrant delict. În prezent, ei nu pot fi arestați sau percheziționați fără acordul Parlamentului. Ridicarea imunităţii legislatorilor se face la solicitarea procurorului general prin votul majorităţii deputaţilor.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu