Reţinuţi pentru estorcare de mită de la doi cetăţeni străini

Au estorcat 6.000 de euro de la un cetăţean al Italiei şi unul al României pentru a influenţa eliberarea unui un lot de băuturi alcoolice, reţinut recent de către Serviciul Vamal în cadrul unei verificări.
Este vorba despre doi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 28 şi 47 de ani, care, potrivit denunţătorilor, le-ar fi promis să soluţioneze pozitiv problema mărfii sechestrate prin influenţarea unor factori de decizie din cadrul diferitor instituţii.
Bănuiţii ar fi cerut 6.000 de euro pentru a determina persoanele cu funcţii de răspundere să întocmească actele necesare pentru eliberarea bunurilor. Proprietarii mărfii însă au depus un denunţ la CNA în care au reclamat tentativa de corupere.
În acest caz a fost iniţiată o urmărire penală pentru trafic de influenţă, iar bănuiţii au fost reţinuţi pentru 72 de ore, imediat după primirea banilor.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă până la 7 ani de închisoare.
- Un străin i-a propus mită de 2.500 de euro unui polițist de frontieră. Cum a reacționat omul legii
- Racolau tinere din familii sărace şi le impuneau să se prostitueze! Doi cetăţeni străini, pe banca acuzaţilor
- PERCHEZIŢII la Consiliul Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii. Directorul, bănuit de CORUPERE PASIVĂ