Reţinere în flagrant în centrul Chişinăului. Şase persoane, inslusiv doi minori, suspectate de punere în circulaţie a banilor falşi

O reţea criminală specializată în punerea în circulaţie a banilor falşi a fost desctructurată de poliţişti. Din grupare fac parte şase membri, inclusiv doi minori. Patru dintre suspecţi sunt originari din Chişinău, iar doi din Străşeni.

Potrivit şefului Direcţiei Investigare a Fraudelor din cadrul Departamentului Poliție, Vitalie Briceag, banii falşi ar fi fost aduşi de peste hotare, însă deocamdată nu se cunoaşte din ce ţară.

Suspecţii au fost prinşi în flagrant pe strada Tighina, la intersecţia cu bulevardul Ştefan cel Mare. Ulterior, poliţiştii au efectuat mai multe percheziţii, iar la domiciulul unuia dintre suspecţi a fost găsită o grenadă defensivă şi câteva cartuşe pentru Kalaşnikov.

De asemenea, oamenii legii au găsit 1.000 de dolari falşi. Poliţiştii presupun că banii erau schimbaţi la case de schimb valutar, iar unei angajaţi ar fi complici la această schemă.

În prezent, suspecţii sunt cercetaţi penal în stare de libertate. Vitalie Briceag a declarat, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că membrii grupării şi-au recunoscut vina. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă până la 15 ani de închisoare.

 

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu