REŢINERE CA ÎN FILME la Ungheni! Hoţii, care aveau cagule pe cap, prinşi în flagrant (VIDEO)

Doi tineri din orașul Ungheni au fost prinși în flagrant în timp ce intenţionau să sustragă din casa unui preot bani și mai multe bunuri. Incidentul s-a produs în noaptea Învierii, în orașul Ungheni, în timp ce preotul se afla la biserică.
Potrivit oamenilor legii, a fost organizată o ambuscadă, astfel suspecții au fost reținuți în flagrant. Aceștia purtau cagule pe cap și aveau asupra lor rucsacuri și instrumente pentru a deschide seiful, în care aveau informație că se aflau bani.
Minorul este cercetat în libertate, iar celălalt suspect, anterior judecat pentru infracțiuni similare a fost reținut pentru 72 de ore.
Poliţia a iniţiat o cauză penală. Dacă vor fi găsiți vinovați, bănuiţii riscă până la patru ani de închisoare.