Reţea de traficanţi de droguri, pe banca acuzaţilor. Membrii grupului criminal riscă ani grei de puşcărie

Embed:

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a finalizat urmărirea penală şi a expediat în judecată cauza penală de învinuire a patru membri ai unui grup criminal organizat, specializat în punerea ilegală în circulaţie a drogurilor (marijuana) în proporţii deosebit de mari.

Potrivit probelor acumulate, în intervalul anilor 2015 – 2016, organizatorul grupului criminal, care era şi funcţionar al Asociaţiei obşteşti "Pas cu Pas"- specializată în profilaxia fenomenului de consum de droguri,  împreună cu doi militari angajaţi în bază de contract la Unitatea militară din oraşul Cahul şi alte persoane, au creat o reţea criminală prin care comercializau droguri pe întreg teritoriul Republicii Moldova. 

Astfel, liderul grupării, având acces la listele de persoane aflate la evidenţă narcologică negocia şi dirija întreg procesul de procurarea şi comercializare a marijuanei, după care substanţa narcotică era împărţită în doze mai mici şi vîndută persoanelor dependente de consumul de droguri.
 
Substanţa narcotică era procurată de la persoane nestabilite. În cadrul acţiunilor de urmărire penală a fost ridicată o cantitate de aproximativ 1 kg de marijuană, care constituie proporţii deosebit de mari. 

Ca urmare a percheziţiilor efectuate la soldaţi şi la alţi membri ai grupării criminale au fost depistate şi ridicate mai multe cîntare electronice, utilizate la divizarea drogurilor în doze mai mici, pentru a fi înstrăinate persoanelor terţe. De asemenea, pe suprafaţa cântarului au fost depistate particule de marijuană. 

Respectiva cauză penală a fost expediată de procurori Judecătoriei Centru, iar pentru aceste infracţiuni inculpaţii riscă pînă la 15 ani închisoare. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu