Restaurarea Complexului memorial Eternitate din Chişinău se ridică la aproape 4 milioane de lei

Embed:

Restaurarea capitală a Complexului memorial Eternitate din Chişinău se ridică la aproape 4 milioane de lei, bani pe care autorităţile nu îi au. Cert este că lucrările trebuie încheiate până în 9 mai, când Guvernul va marca cu mare fast Ziua Victoriei şi a comemorării eroilor căzuţi pentru independenţa Patriei. Executivul a aprobat ieri un întreg plan de acţiuni pentru organizarea evenimentelor dedicate acestei pseudo-sărbători.

Ministrul Apărării, Victor Gaiciuc, susţine că că monumentul se află într-o stare deplorabilă. Asta deşi a fost restaurat în anul 2006.

"Este periculos chiar pentru vizitatori, cad plăcile, s-au stricat. Sunt deteriorări considerabile care trebuie făcute. Este chiar pericol pentru vizitatori", a declarat Victor Gaiciuc, ministrul Apărării.

Tot în cadrul marcării a 75-a aniversare a Zilei Victoriei, Guvernul vrea să trimită o delegaţie de veterani în Federaţia Rusă, care să participe la evenimentele consacrate acestei zile. Tot acolo va ajunge şi un contingent al Armatei Naţionale, care va participa la parada militară.

"- Planul este de 39 de puncte. Nu cred că ceva nou am inventat sub soare. Sunt acele măsuri care se cer pentru a comemora memoria eroilor căzuţi pentru eliberarea Moldovei.
- Şi anul trecut a fost o delegaţie de veterani în Federaţia Rusă?
- Nu sunt agat să răspund", a sspus Victor Gaiciuc, ministrul Apărării. 

Iar autorităţile nu se opresc aici. În toate instituţiile de învăţământ va fi desfăşurată aşa-numita Lecţie a păcii, despre care nu sunt încă detalii.

De asemena, vor fi confecţionate distincţii comemorative pentru care sunt necesari 195 de mii de lei. Potrivit datelor Ministerului Apărării, în cel de-al Doilea Război Mondial, au murit pe front aproape 54 de mii de moldoveni.

loading...

Lasă un comentariu