Republicanii DOMINĂ America! Şi-au menţinut controlul în Camera Reprezentanţilor şi în Senat

Candidatul republican la președinția SUA, Donald Trump, este dat de presa americană drept câștigător al scrutinului de azi-noapte. Nu este însă singura victorie pentru republicani: și-au menținut controlul pe care îl au deja de șase ani în Camera Reprezentanților, și și-au păstrat majoritatea și în Senat, potrivit predicțiilor unanime ale televiziunilor americane, scrie Digi24.ro.

Ambele camere ale Congresului american rămân sub controlul republicanilor, potrivit predicțiilor presei americane. Democrații sperau să obțină majoritatea în Senat, dar au reușit să obțină un singur mandat de la republicani, în Illinois, în condițiile în care aveau nevoie de cinci mandate în plus pentru a obține majoritatea.

Cu Casa Albă câștigată de Donald Trump, care și-a proclamat victoria, practic puterea devine monocoloră.

În discursul susținut după închiderea urnelor, Donald Trump a spus că a fost sunat de Hillary Clinton, candidata democrată, care și-a recunoscut înfrângerea.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu