Republica Moldova, tot mai atractivă pentru turişti. Câţi străini au vizitat ţara noastră în 2019

Embed:

Ţara noastră este tot mai des vizitată de turişti. Anul trecut, la frontieră au fost înregistrate peste 4,6 milioane de traversări, cu aproape 300 de mii mai multe decât în 2018. Peste 40 la sută dintre străinii care au intrat în ţară, au stat la noi mai mult de o zi, aşa că pot fi consideraţi turişti.

Almeda Mafalda este originară din Polonia. Tânăra spune că a venit pentru prima dată în Moldova, dar deja a reuşit să o îndrăgească.

"Voi reveni. Voi promova Moldova printre prietenii mei. Totul m-a surprins dintr-un punct de vedere foarte bun. Cred că mai multă lume trebuie să vorbească despre Moldova", a spus turistul din Polonia, Almeda Mafalda.

Şi Susan Tolson din Ungaria a rămas plăcut surprinsă de ţara noastră. 

"Sunt foarte impresionată de locurile pe care le-am vizitat. Şi mâncarea este foarte diversă. Oamenii sunt foarte prietenoşi şi săritori la nevoie", a povestit turistul din Ungaria, Susan Tolson.

Creşterea numărului de vizitatori se face simţită de cei din domeniu turismului, mai cu seamă, de proprietarii pensiunilor eco, unde străini au posibilitatea să cunoască mai bine natura, cultura şi gastronomia noastră.

"Practic avem creştere de aproximativ 25-30 la sută anual, cei mai mulţi turişti sunt din România. La pachet intră cazarea, trei mese pe zi autodeservire şi deja careva băuturi, sucuri, cafea, ceai. Anul acesta presupunem să introducem mai multe facilităţi, cu un mic adaos la preţ. Avem zonă spa cu bazin încălzit, salină, saună şi avem bazin afară", a menţionat administratorul pensiunii turistice, Iurie Vîlcov.

O altă atracţie sunt vinurile pentru care unii sunt gata să străbată mii de kilometri, lucru confirmat şi de angajaţii celui mai mare combinat de vinuri din Moldova. Anul trecut, acesta a fost vizitat de aproximativ 90 de mii de oameni, 60 la sută dintre care au fost din afara ţării. 

"În ultimii doi ani a crescut numărul turiştilor din Belarus, Rusia. A crescut numărul turiştilor şi din Austria, din Polonia, din România tradiţional vin foarte mulţi turişti. Noi facem o excursie care durează în jur de două ore în aceste beciuri subterane. Arătăm cum se face vinul, cum se face vinul spumant, cum se maturează divinul", afirmat directorul adjunct al companiei vinicole, Alexandru Alexeev.

Pentru oaspeţii ţării noastre, în Chişinău există chiar şi un centru turistic unde aceştia pot obţine orice informaţie.

"Caută o hartă a oraşului, îşi doresc să afle cum să ajungă la o destinaţie sau alta, să rezerve un tur la o vinărie sau cum să ajungă la o anumită pensiune. Îşi doresc să le facem de exemplu tur de oraş, dacă este pe perioada verii atunci avem disponibilitatea de voluntari. Putem să le organizăm şi câteva tururi gratuite prin oraş", a spus directorul ANTRIM, Natalia Ţurcanu.

Responsabilii în domeniu îşi propun să dezvolte şi mai mult turismul.

"La moment se elaborează un document nou strategic. Este strategia de dezvoltare a turismului până în 2030. Suntem în proces de definitivare. În primul rând trebuie să fie multe şi diverse oferte turistice ca lumea care vine aici să nu fie nu doar în scopul iniţial, dar pe lângă asta să mai aibă şi nişte servicii suplimentare", a comunicat consultantul principal din cadrul MEI, Victor Ciobanu.

Potrivit datelor statistice, cei mai mulţi turişti străini vin de peste Prut.

loading...

Lasă un comentariu