Reprezentanţii Patronatelor din ţară, la sfat cu premierul Vlad Filat

Embed:

Reprezentanţii Confederaţiei Naţionale a Patronatului din Republica Moldova (CNPM) au avut astăzi o întrevedere cu premierul Vlad Filat. La întâlnire s-a discutat despre problemele cu care se confruntă mediul de afaceri şi anume, fenomenul economiei tenebre şi concurenţa neloială.

Vlad Filat a accentuat importanţa eforturilor care trebuiesc depuse de către Guvern, Sindicate şi Patronate pentru combaterea achitării salariilor în plic şi sporirea contribuţiilor către fondul social.

"Sarcinile şi responsabilităţile în ceea ce priveşte dezvoltarea economică a ţării sunt comune. Trebuie să sporim gradul de solidaritate socială, ca să avem o politică socială mai bună şi un viitor decent pentru toate păturile sociale", a menţionat Vlad Filat.

Totodată, la propunerea patronatelor, în luna mai, prim-ministrul va avea o întrevedere cu reprezentanţii mediului de afaceri din ţară. În cadrul întâlnirii vor fi discutate problemele pe care aceştia le întâmpină.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu