Reprezentanţii Inspecţiei Muncii spun că banii plătiţi pentru disponibilizări nu pot fi recuperaţi

Embed:

Banii din bugetul de stat de care au beneficiat timp de două luni angajaţii Serviciului Antigrindină, disponibilizaţi în 2010, nu vor mai putea fi recuperaţi. Chiar dacă oamenii au fost reangajaţi, ei nu vor trebui să întoarcă banii, spun reprezentanţii Inspecţiei Muncii, invitaţi în emisiunea Publika Report.

Potrivit legislaţiei muncii, persoanele disponibilizate nu pot fi reangajate în aceleaşi funcţii până la sfârşitul anului calendaristic. "Că au fost disponibilizaţi şi s-a plătit indemnizaţia, s-a procedat corect şi în conformitate cu legislaţia. Persoanele respective nici într-un caz nu trebuie să restituie. Codul Muncii spune că funcţiile nu pot fi restabilite în statele de personal până la finele anului calendaristic", explică inspectorul general de stat al muncii, Dumitru Stăvilă.

Fostul ministru al Agriculturii Valeriu Cosarciuc spune că nu putea face alte angajări, deoarece este vorba despre un serviciu specific. În opinia sa, plata celor 178 de mii de lei s-a făcut din vina situaţiei economice în care se afla Moldova la începutul anului trecut.

"La început au fost prevăzuţi bani pentru un milion de hectare. Pe urmă, la insistenţa ministerului Guvernul a alocat mijloace financiare adăugător încă pentru 500 de mii de hectare şi este clar că, atunci când era numai pentru un milion de hectare trebuia să purcedem la disponibilizări, care şi au fost făcute. A fost vinovată situaţia economică în care se află Republica Moldova", a mai spus Cosarciuc.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu