"Reporterul Publika TV Victoria Kriukova şi-a făcut corect meseria şi nu poate fi cercetată penal"

Embed:

"Reporterul Publika TV şi-a făcut corect meseria şi nu este cazul să fie cercetat penal." Asta au declarat unii jurnalişti din Moldova în replică la solicitarea Comisiei de anchetă pentru elucidarea cauzelor evadării bloggerului rus Eduard Baghirov de a o cerceta penal colega noastră Viktoria Kriukova. Asta pentru că ea a realizat un interviu, în exclusivitate, după ce Baghirov a evadat din Moldova. Subiectul a fost discutat la emisiunea Publika Report.

În opinia jurnaliştilor, ar fi o greşeală ca reporterul Publika TV să fie cercetat penal.

"Dacă vor insista pe chestia aceasta, vor deveni ridicoli, pentru că presa se va solidariza. Corespondentul nu are absolut nicio vină pentru că s-a aflat în acea maşină, pentru că el s-a dus să facă un interviu", a precizat jurnalistul Vasile Năstase.

"Reporterul dumneavoastră a făcut un lucru extraordinar. A demonstrat cât de neeficient este sistemul nostru de securitate, dacă un om simplu a reuşit să treacă peste două hotare. Pentru că preşedintele Uniunii Jurnaliştilor a făcut însăşi declaraţia în Parlament, ar trebui să ne punem întrebarea dacă mai avem o Uniune a Jurnaliştilor în afara politicului", a subliniat jurnalistul Ion Terguţă.

Potrivit jurnalistului Sergiu Afanasiu, cea mai simplă cale de a încheia un raport şi de a ieşi în faţa opiniei publice, este să dai vina pe jurnalişti: "Comportamentul lui Baghirov a rănit, dar noi am trecut în altă extremă, când supăraţi pe Baghirov am început să ne războim cu jurnaliştii".

Membrii comisiei parlamentare pentru investigarea cazului evadării bloggerului rus Eduard Baghirov au acuzat reporterul Publika TV Victoria Kriukova de complicitate. Raportul comisiei a fost expediat Consiliului Superior al Magistraturii şi Procuraturii Generale. Eduard Baghirov a fost arestat în iunie 2011, fiind bănuit de organizarea evenimentelor din aprilie 2009. După ce aproape patru luni bloggerul rus s-a aflat în detenţie preventivă şi arest la domiciliu, Baghirov a evadat din ţară.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu