Reportaj emoționant. Absolvenţii Şcolii Internat din Străşeni au păşit în lumea mare

Embed:

Un bal de absolvire adevărat cu rochii de seară, coafuri şi masă festivă, de asta au avut parte absolvenţii Şcolii Internat din Străşeni. Astăzi, aceştia au păşit în lumea mare, de astăzi tinerii rămân singuri în faţa greutăţilor care le sunt pregătite de viaţă.

Pentru unii dintre ei orfelinatul a devenit a doua casă, iar profesorii adevăraţi părinţi de care se despart acum cu greu.

Deja de nouă ani, Şcoala Internat din Străşeni a devenit a doua casă pentru Mihaela Lăcătuş. La doar şapte ani tânăra a rămas singură în faţa greutăţilor.

"Eu am ajuns aici deoarece mi-au decedat părinţii şi m-a adus aici asistentul social, a hotărât că aşa va fi mai bine pentru mine".

Tânăra susţine că internatul a fost locul unde a reuşit să facă primii paşi în viaţă, iar gândul că se desparte de colegi şi profesori o doare cel mai mult.

"Aici am învăţat foarte multe lucruri frumoase, aveam nişte profesori şi nişte educatori extraordinari care ne-au învăţat foarte multe lucruri minunate. M-au învăţat multe lucruri care o să mă ajute în viaţă, care nu am putut să le iau de la mama".

Soarta a fost cruntă şi cu alţi absolvenţi ai Şcolii Internat.

"Tata s-a despărţit de mama şi s-a însurat cu altă femeie. A omorât-o pe mama vitregă şi el a nimerit în închisoare, iar pe mine m-a adus la internat"

Chiar dacă înţeleg că departe de şcoală le va fi mult mai dificil, absolvenţii privesc ferm în viitor şi deja ştiu ce vor face mai departe.

Anul acesta, absolventele au avut parte de o adevărată surpriză, acestea au mers pentru prima dată la un salon de frumuseţe, unde şi-au făcut coafurile pentru sărbătoare.

Este pentru prima dată când balul de absolvire a elevilor acestui internat este sărbătorit în aşa mod.

Iniţiativa de a organiza un bal de absolvire adevărat aparţine Clubului Femeilor 50 la 50 din Străşeni.

"Prima idee a fost ca să mergem la doamnele care au frizerie, saloane de coafură, le-am rugat frumos şi toate au acceptat. Apoi ne-am gândit că trebuie să facem şi o masă pentru tineri şi un tort gustos", spune președintele Clubului Femeilor 50/50, Vera Schirliu.

Cei mai buni absolvenţi ai Şcolii Internat din Străşeni vor beneficia şi de cinci burse de merit din partea Consiliului Raionului Străşeni.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu