Replici haioase la şedinţa Parlamentului, cu Vladimir Voronin şi Mihai Ghimpu. Cuvântul care a stârnit mărul discordiei

Embed:
Replici haioase la şedinţa de astăzi a Parlamentului, cu Vladimir Voronin şi Mihai Ghimpu în prim-plan. Mărul discordiei a fost cuvântul "brigadă", utilizat de liderul liberarilor la şedinţa de joi a Legislativului. După ce Andrian Candu i-a explicat lui Ghimpu că în a limba română se spune corect "echipă de constructori", dar nu "brigadă", astăzi Ghimpu a venit în plen cu DEX-ul.

"Vreau să vă rog să citim împreună ce spune DEX-ul, ce înseamnă brigadă: Formaţie stabilă de muncă compusă din muncitori, adesea grupaţi pe echipe şi pe faze de operaţie. Sau unitate militară mare formată din batalioane şi divizioane. Mă scuzaţi totuşi, dar ieri n-aţi avut dreptate", a menţionat Mihai Ghimpu, preşedintele PL.

"Am avut dreptate, deoarece nu am înţeles la care brigadă vă referiţi, la unitate militară sau la meseriaşi? Dumneavoastră la care v-aţi referit?", a întrebat Andrian Candu,  preşedintele Parlamentului.

După schimbul de replici dintre cei doi, liderul PCRM, Vladimir Voronin, nu a stat mult pe gânduri şi a intervenit şi el în stilul lui caracteristic. Şeful comuniştilor s-a arătat nemulţumit de faptul că Mihai Ghimpu abordează asemenea subiecte în plen.

"Eu am o propunere mai concretă, de fiecare dată când dumneavoastră îi introduceţi microfonul lui Ghimpu, să verificaţi dacă el este conectat la computator. Dacă este conectat computatorul la capul lui", a precizat Vladimir Voronin.

"Ce să zic eu de bună dimineaţa? Pur şi simplu mă întreb cum de cetăţenii şi-au permis să aibă aşa un preşedinte ca Voronin? Şi acum e deputat şi mai vrea încă să mai fie. E foarte regretabil că la noi lupta pentru idei a trecut în lupta contra unei persoane. Acel care spune vorbeşte întotdeauna despre un lucru şi spune că eu sunt bolnav înseamnă că el este aşa, în cazul dat dumneavoastră sunteţi bolnav", a punctat Mihai Ghimpu.

Colegii de fracţiune au decis să-i ia apărarea lui Ghimpu.

"Solicit ca preşedintele Parlamentului să facă un avertisment pentru ofensa adusă domnului Mihai Ghimpu", a spus Ion Apostol, deputat PL.

"Da, domnule preşedinte Voronin, vă avertizez! Regulamentul îmi permite numai trei sancţiuni şi vă avertizez, într-adevăr trebuie să respectăm limitele bunului simţ", a subliniat Andrian Candu.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu