Replici haioase în Parlament. Vladimir Voronin: Curtea Constituțională nu se supune nimănui în vecii vecilor, amin

Embed:

Circ în Parlament. Deputații au început ședința Legislativului prin mai multe replici adresate unui altuia. Deja a treia săptămână, motivul este moțiunea simplă înaintată de PCRM și susținută de PSRM împotriva judecătorilor Curții Constituționale. Deși președintele Parlamentului, Andrian Candu, le-a explicat în mai multe ședințe ale plenului că acest document nu poate fi dezbătut, deoarece procedura e una neconstituţională, deputații comuniști insistă ca moțiunea să ajungă pe mesele deputaților.

"A fost înaintată o moțiune simplă împotriva judecătorilor Curții Constituționale. D-le președinte, ce aveți de gând să faceți cu acest proiect?", a spus Oleg Reidman, deputat PCRM.

"Așa numita moțiune de care vorbiți dvs. nu este reglementată nici de Regulamentul Parlamentului, nici de Constituție", a declarat Andrian Candu, președintele Parlamentului.

"Dați atunci să scriem în document că Curtea Constituțională nu se supune nimănui în vecii vecilor, amin!", a spus Vladimir Voronin, deputat PCRM.

Andrian Candu i-a amintit lui Vladimir Voronin că Curtea Constituțională este o instituție independentă.

"Judecătorii Curții Constituționale sunt inamovibili pe durata mandatului, independenți și se supun numai Constituției", a spus Andrian Candu, președintele Parlamentului.

"Președintelui poate să-i fie înaintat impeachment, dar Curții Constituționale nu! Curtea Constituțională e sfântă da?" a zis Vladimir Voronin, deputat PCRM.

"Dvs. doar nu ați avut impeachment. Vedeți? Ați scăpat!", a spus  Andrian Candu, președintele Parlamentului.

Un alt motiv de dispută a fost limba în care a fost felicitat judocanul Dorin Goțonoagă care a devenit campion european.

"Patru judocani moldoveni au luptat pentru medalii și unul dintre ei, reprezentantul școlii de judo din Hâncești, a devenit campion european la judo în categoria de 81 de kilograme", a spus Corneliu Dudnic, deputat PDM.

"Este insultător și chiar în bătaie de joc să feliciți un român-moldovean în limba rusă. Înțeleg dacă era un vorbitor de limba rusă, îl înțeleg pe Cornel. D-le Dudnic, vorbești limba română!", a zis Mihai Ghimpu, președintele fracțiunii PL.

"Nu știu câte limbi cunoașteți dvs., dar eu mai știu și limba engleză și limba turcă. Constituția Republicii Moldova, articolul 13, îmi dă dreptul constituțional să vorbesc în limba în care doresc eu să vorbesc în acest stat", a declarat Corneliu Dudnic, deputat PDM.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu