Repetiţii generale înainte de careul dedicat primului clopoţel. Micuţii din clasa I, cei mai emoţionaţi

Embed:

Primul clopoţel, care va răsuna mâine în toate şcolile din ţară, este o adevărată sărbătoare pentru elevi. Iar pentru ca festivitatea să aibă loc la cel mai înalt nivel, unii au început pregătirile la mijlocul lunii august, iar astăzi, au făcut repetiţii generale. La fel ca şi anii trecuţi, cei mai emoţionaţi au fost micuţii dintr-a întaia, care vor paşi pentru prima oara pragul şcolii.   

Elevii Liceului Teoretic "Gheorghe Asachi" din Chişinău au făcut astăzi ultima repetiţie înainte de careul primului clopoţel.

"La ora 08:30, ca şi în alte instituţii desfăşurăm acest careu. Iar la ora 10:00, în sala mare de festivităţi avem o activitate dedicate nemijlocit limbii române", a declarat Aliona Teutu, director adjunct "Gheorghe Asachi".

Tinerii spun că s-au pregătit câteva săptămâni pentru acest eveniment. La careu elevii vor cânta, vor dansa şi vor recita poezii:

"Ne pregătim de 2 săptămâni, avem emoţii, dar sperăm că va fi un moment de neuitat".

"Este un moment deosebit ca în fiecare an. Pentru noi, elevii clasei a 12-a va fi ultimul primul sunet, şi vom fi pregătiţi".

Plină de emoţii este şi Beatrice Pălărie din Chişinău care mâine va păşi pentru prima data pragul şcolii:

"Eu vreau la şcoală pentru ca să-mi fac prieteni noi, şi ca să învăţ multe lucruri interesante".

Fetiţa şi-a pregătit rechizitele şi ghiozdanul cu două săptămâni în urmă.

Beatrice arde de nerăbdare să-şi îmbrace noua sa uniformă şcolară. Cu o zi înainte de marele eveniment, fetiţa împreună cu mămica sa, şi-a călcat toate hăinuţele:

"Fetiţa încă de la 1 august probează fustiţa, probează cât de frumos îi stă ei. Ne uităm cum ne stă şi ghiozdanul. Emoţii nemaipomenite".

Potrivit Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, de întâi septembrie aproape 400 de mii de elevi vor păşi pragul şcolii. În Republica Moldova sunt peste 1200 de instituţii de învăţământ.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu