Renunță la tehnologiile moderne. Motivul pentru care mai mulți oameni înlocuiesc frigiderul pe cuburi de gheaţă (VIDEO)

Pe lacurile înghețate din New England, în aceste zile pot fi văzuţi zeci de locuitori, bărbaţi şi femei, care se ocupă cu ceea ce se ocupau şi strămoşii lor acum 120 de ani - tăiatul gheţii în cuburi. Ne-am întrebat şi noi de ce ar fi necesar să păstreze gheaţa, dacă există frigidere sau, cel puţin, încăperi speciale. Ei bine, răspunsul lor pare unul foarte simplu: păstrarea tradiţiilor este mai presus de orice tehnologie.

Aici, pe lacul Squam din New Hampshire, pe timp de iarnă, gheaţa poate atinge şi 30 de centimetri grosime, dar asta mai degrabă îi bucură pe localnici decât îi sperie. Tradiţia este tradiţie şi tuturor le este amuzant. Probabil, este şi unica localitate care mai păstrează această ocupaţie, chiar dacă munca nu este deloc una simplă. Mult efort şi mâini de fier, cam asta s-ar cere de la bărbaţii care vor să se implice. Însă chiar şi aşa, acest fenomen face ca New Hampshire să fie o atracţie şi pentru turişti. Adevărat este şi faptul că, în anul 1960, administraţia oraşului a încercat să-i convingă pe localnici să aducă frigidere, doar că aceştia au refuzat cu vehemenţă, scrie canal3.md.

"Recoltăm roada anuală de gheață. Se întâmplă încă din 1897, atunci când au fost înființate taberele. Colectăm aproximativ 200 de tone de gheață. Am tăiat aici şi încărcăm blocurile de gheață pe acea ramă. Un camion se va întoarce la rampă și vom încărca cuburile în el. Le vor aduce la casele de păstrare a gheţii, până atingem cifra de 200 de tone. O vom păstra pentru lunile de vară, când aceasta va fi livrată cu roabele către locatari. Mai sunt şi dintre acei de modă veche, totuşi. Cu toţii ştim cum arată cinele. Toţi la masă, iar băuturile şi produsele sunt păstrate în camerele special amenajate, adică cele pe care noi le numim frigorifice", a spus co-managerul general Rockywold-Deephaven, John Jurczynski.

Colectarea de gheață de pe lacuri a fost o afacere bună în secolul al 19-lea. Prin urmare, tehnicile de refrigerare din secolul 20 nu au fost niciodată pe placul oamenilor care au dorit să păstreze aceste vechi tradiţii. Totuşi, după primul război mondial, mulţi localnici au decis să meargă în pas cu tehnologia şi şi-au cumpărat frigidere, dar sunt şi unele familii în care mai pot fi întâlnite aşa-numitele dulapuri frigorifice.

Rockywold-Deephaven este disponibil pentru turişti din iunie până la jumătatea lunii septembrie. Efectele încălzirii globale lasă amprentă şi pe această tradiţie. Cei care recoltează gheaţa, spun că, în acest an, "roada" a fost cea mai proastă din ultimii 122 de ani.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu