Renato Usatîi susţine că Andrei Năstase n-a făcut nimic la MAI: Este imposibil să ajungi din urmă un tren care deja a plecat

Embed:

Andrei Năstase nu a făcut nimic la Ministerul de Interne, iar revenirea sa în fruntea instituției seamănă cu alergatul în urma trenului.

De această părere este liderul formațiunii Partidul Nostru, proaspătul primar de Bălți, Renato Usatîi. În opinia sa, Năstase este total rupt de realitate și nu are idee cum funcționează Poliția.

"El a lucrat câteva luni, dar nu a pornit măcar un dosar penal. Există o mulţime de cazuri care puteau fi anchetate şi fără implicarea procurorilor. El nici nu-și cunoaște atribuţiile. Dacă umbli, pur şi simplu, într-o uniformă, atunci când l-am criticat că a venit în uniformă de cosmonaut, nu ai cum obține susţinere", a spus  RENATO USATÎI, PREŞEDINTELE FORMAŢIUNII "PARTIDUL NOSTRU".

Renato Usatîi mai susține că trenul lui Năstase a plecat, iar viitorul său politic devine tot mai incert.

"El, a ajuns la staţia de tren, vede cum trenul pleacă, dar este imposibil să ajungi din urmă un tren care deja a plecat. Ca partid, ei sunt foarte slabi. Multă lume spune că după ce el a ajuns ministru de Interne este Filat numărul 2, nu-i încape rânza în sacou deja", a spus RENATO USATÎI, PREŞEDINTELE FORMAŢIUNII "PARTIDUL NOSTRU".

Andrei Năstase nu a răspuns la telefon pentru a-i da replică primarului de Bălți. La o sută de zile de la preluarea funcţiei de ministru de Interne, Năstase s-a lăudat cu mai multe proiecte, ce-i drept iniţiate şi realizate de fosta guvernare.

Printre acestea se numără renovarea a trei sectoare de poliţie, lansarea proiectului-pilot SMURD SUD - Cahul, dar şi inaugurarea posturilor teritoriale de salvatori şi pompieri. Ulterior, acesta a degrevat din funcţie pentru a participa în campania electorală pentru fotoliul de primar al municipiului Chişinău.

Liderul PPDA a pierdut însă în fața socialistului Ion Ceban, așa că a decis să revină la ministerul de Interne.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu