Relațiile bilaterale dintre ţara noastră și Georgia vor fi discutate de premierul Pavel Filip și oficialii georgieni

Embed:

Relațiile bilaterale dintre ţara noastră și Georgia vor fi discutate de către premierul Pavel Filip și oficialii georgieni, în timpul unei vizite oficiale în această țară.

Astăzi, prim-ministrul va participa la Forumul "Tbilisi Belt and Road Forum" şi va avea întrevederi cu mai mulţi oficiali. Filip se va întâlni şi cu omologul său, Giorgi Kvirikashvili, cu speakerul Parlamentului, Irakli Kobakhidze și președintele Georgiei, Giorgi Margvelashvili. Discuţiile se vor axa pe posibilitățile de eficientizare a parteneriatului bilateral.

"Este o ocazie bună de a trece în revistă discuțiile noastre bilaterale și problemele, întrebările pe care le avem pe bilaterală, dar vreau să spun că Georgia și Moldova au relații foarte bune, Georgia fiind un prieten al Republicii Moldova", a declarat Pavel Filip.

În cadrul Forumului la care va participa premierul vor fi abordate subiecte ce ţin de facilitarea comerțului, modernizarea infrastructurii transporturilor, conexiunea digitală și asigurarea securității energetice. De asemenea, Pavel Filip va avea o întrevedere cu omologul său ucrainean, Volodimir Groisman şi cu vicepreşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Alain Pilloux. Vizita premierului se va încheia în data de 29 noiembrie.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu