REGULI STRICTE pentru utilizarea dronelor. Unde NU vei avea voie să foloseşti dispozitivul

Embed:

Dronele nu vor putea fi ridicate la o înălţime de 100 de metri şi nu vor avea voie să se apropie de proprietăţile private la o distanţă mai mică de 250 de metri. Mai mult, pentru a filma în orice locaţie un grup mai mare de cinci persoane, utilizatorul va avea nevoie de un aviz special. Asta prevede un regulament elaborat în premieră de Autoritatea Aeronautică Civilă.

Potrivit lui, fiecare utilizator al dispozitivului va trebui să susţină un examen pentru a demonstra că pot ghida drona.

Toate aparatele din ţară vor fi înregistrate, iar proprietarii acestora şi cei care le folosesc vor trebui să prezinte informaţii detaliate despre obiectele pe care vor să le filmeze.

Potrivit autorităţilor, măsurile sunt luate pentru a preveni cazurile în care, prin intermediul dronelor, sunt încălcate drepturile omului.

Urmează să fie stabilite şi sancţiuni pentru cei care nu vor respecta legea.

Există zone în care accesul aparatelor de zbor fără pilot este restricţionat, iar permisiunea ar putea să fie oferită doar în cazuri excepţionale:

"Mă refer aici la aeroporturi, regiuni ale frontierii de stat, obiecte strategice naţionale, ambasade, de exemplu. Este vorba restricţii, care sunt similare cu cele stabilite în alte state europene", a declarat Radu Bezeniuc, directorul Autorităţii Aeronautice Civile din Moldova.

"De asemenea, deasupra mulţimilor de oameni va fi nevoie de prezentat un aviz, în care persoana va demonstra posibilitatea de a efectua acest zbor în siguranţă, fără a cauza unele prejudicii şi acelaşi lucru este şi atunci când este vorba despre protejarea vieţii private", a declarat Constantin Vozian, specialist în utilizarea dronelor.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu