Regina Elizabeth a II-a este grav bolnavă, însă refuză să se opereze

Regina Elizabeth a II-a ar refuza să se opereze la genunchi, în ciuda unor dureri severe, din cauza faptului că perioada de convalescenţă ar dura prea mult şi ar avea consecinţe asupra angajamentelor sale oficiale, potrivit voici.fr, citat de Mediafax.ro.

Informaţia a fost făcută publică de ziarele britanice The Daily Mail şi The Sun, care citează surse din anturajul reginei.

Săptămâna trecută, biroul de presă de la palatul Buckingham din Londra, reşedinţa oficială a acesteia, a anunţat că regina Elizabeth a II-a "se simte rău" şi că va absenta de la un eveniment programat pe 28 iunie, la catedrala St. Paul din Londra, pentru a marca a 200-a aniversare a Ordinului Sfântului Mihai şi al Sfântului Gheorghe.

Ulterior, biroul de presă a anunţat că starea de sănătate a reginei nu este una îngrijorătoare şi că nu a fost nevoie de intervenţia unui medic.

Trei zile mai târziu, cotidianul britanic The Daily Mail a scris că regina refuză să fie supusă unei intervenţii chirurgicale la genunchi, pentru că perioada de convalescenţă ar fi prea lungă.

În luna aprilie, prinţul Philip, în vârstă de 96 de ani, a fost operat la un şold.

În 2013, regina Elizabeth a stat internată în spital, după ce a fost diagnosticată cu o gastroenterită. De asemenea, în luna mai, regina Elizabeth a fost supusă unei intervenţii chirurgicale oftamologice, pentru a trata o cataractă, operaţia fiind un succes.

La 92 de ani, regina Elizabeth a II-a este o persoană foarte activă, în 2018 având prevăzute peste 200 de angajamente oficiale.

Regina Elizabeth este cel mai în vârstă monarh din lume.

În septembrie 2015, regina Elizabeth a II-a, care a urcat pe tron la vârsta de 25 de ani, într-o perioadă în care Marea Britanie nu îşi revenise încă de pe urma distrugerilor produse de Al Doilea Război Mondial, a intrat în istorie, devenind monarhul cu cea mai lungă domnie din istoria regatului britanic.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu