Regina Elizabeta a II-a ar putea abdica de la tron în curând

Embed:

Regina Elisabeta a II-a ar putea abdica de la tron la împlinirea vârstei de 95 de ani, adică peste 3 ani.

Astfel, prinţul Charles ar deveni regele Marii Britanii. Cel puţin despre asta scrie presa britanică, după ce regina le-ar fi destăinuit apropiaţilor intenţia sa.

Informaţia apare într-o biografie a reginei scrisă de Robert Jobson, unul dintre cei mai titraţi corespondenţi de presă de la curtea regală. Un alt indiciu oferit de autor este faptul că Elisabeta a II-a l-a ales pe Charles ca succesor la conducerea Commonwealth-ului (CAMĂNUELS-ULUI) - comunitatea naţiunilor, formată din foste şi actuale posesiuni britanice.

În familia regală britanică a avut loc o singură abdicare până acum, în 1936: cea a regelui Edward al VIII-lea, unchiul actualei regine. Casa regală britanică nu a comentat în niciun fel speculaţiile din cartea biografică.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu