Regina Elena, mama Regelui Mihai, înmormântată astăzi la Curtea de Argeș

Embed:

Toți regii și reginele României sunt de astăzi alături în veşnicie. Rămășițele pământești ale Reginei Elena au fost înhumate lângă cele ale fiului său, în Noua Catedrală Arhiepiscopală de la Curtea de Argeș. Astfel, a fost îndeplinită ultima dorință a Regelui Mihai. Înainte de înmormântare, la Curtea de Argeş a avut loc o ceremonie religioasă şi una militară la care a participat doar familia Regală.

La momentul intrării sicriului în criptă au fost trase 21 de focuri de armă, iar militarii au intonat Imnul Naţional şi Imnul Regal.

Ceremonia funerară s-a încheiat după ce Principesa Margareta, Custodele Coroanei Române, a ieşit din catedrală cu stindardul Reginei-mamă împăturit şi i l-a dat în grijă Aghiotantului Regal, pentru a fi expus în muzeu. Până acum, corpul reginei Elena a fost în cimitirul din Lausanne vreme de 37 de ani.

"Regina Mamă revine acasă victorioasă în lupta cu timpul, cu destinul, cu istoria. Puterea ei a stat în credință și în calitățile umane cu care Dumnezeu a înzestrat-o", a menţionat Majestatea Sa Margareta, custodele Casei Regale române.

Potrivit presei române, pentru ea vor fi organizate funeralii naționale. Elena s-a născut în 1896 în Grecia. La 25 de ani, s-a căsătorit cu principele moștenitor Carol. În 1940, a devenit regina mamă a României. În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial a luptat pentru a apăra poporul evreu, lucru pentru care a primit titlul de "Drept între popoare" din partea Israelului. A murit în 28 noiembrie 1982 în Elveția.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu