REGINA BIATLONULUI MOLDAV. Cu se ocupă acum Natalia Levcenkova, cea care a reprezentat Moldova la Jocurile Olimpice de iarnă

Embed:

A rămas în istoria sportului moldovenesc cu cea mai mare performanţă obţinută pentru ţara noastră la Jocurile Olimpice de iarnă.

Este vorba despre Natalia Levcenkova. Biatlonista de origine rusă ne-a reprezentat ţara la două ediţii ale Olimpiadelor de iarnă. În 2006, la Torino, s-a clasat pe locul 8. Ulterior, a mai evoluat cu succes sub tricolor încă 5 ani.

Acum însă puţin cunosc cu ce se ocupă Natalia Levcenkova. Ea este stabilită în localitatea natală, orașul Smolensk, şi chiar dacă nu mai face sport de performanţă, nu renunţă la pasiunea sa, biatlonul.

"Acum sunt cu familia. Mă ocup de educaţia copiilor. Mai special cu fiica mai mare, care are 11 ani. Face schi, ne antrenăm. Deci, încercăm să creştem o nouă generaţie", a declarat Natalia Levcenkova. 

Levcenkova nu mai reprezintă Republica Moldova din 2011, însă încă mai deţine cetăţenia moldovenească. Ea ne vizitează rar țara, îns susținee că amintirile o copleşesc şi acum.

"Am rămas cu amintiri foarte plăcute. Practic, Republica Moldova mi-a oferit şansa să pot evolua la competiţiile internaţionale, cel mai important lucru pentru un sportiv. În acea cursă totul decurgea bine, păcat de acele două ratări. Oricum, locul 8 la Olimpiadă este un rezultat foarte bun", a spus fostă biatlonistă.

Locul 8 la Olimpiadă nu este singura performanţă notorie a biatlonistei. În 2008, Levcenkova a devenit campioană europeană. În acel an ea a fost desemnată şi sportiva anului în Republica Moldova.

"O medalie câştigată este mereu ceva plăcut. Mă mândresc cu asta. Datorită acelei medalii statul Republica Moldova mi-a oferit şi o indemnizaţie. Sau pensie, nu ştiu cum se spune la voi mai exact. Este pe viaţă. Suma se schimbă, acum a mai crescut, până la 8 mii de lei. Asta e pentru titlul european", a menţionat Levcenkova.

Natalia Levcenkova a concurat de-a lungul anilor cu cele mai puternice biatloniste din lume la acel moment. Biatloniste cu care ulterior s-a împrietenit: 

"Ţin legătura cu Ana Bogályi, soţul meu chiar a fost la o competiţie organizată de ea. Mai vorbim şi cu Olga Zaiţeva... Și mai sunt prietenă cu o reprezentantă a Kazahstanului, Elena Hrustaliova".

După retragerea Nataliei, reprezentanții sportului moldovenesc nu au mai reuşit să se evidenţieze pe arena internaţională. Levcenkova, însă, i-a încurajat pe ai noştri să nu renunțe niciodată.

"Important e să ai dorinţă. Sportul, în primul rând, e multă muncă zilnică. Pentru a obţine un rezultat bun e nevoie de inventarul necesar, cantonamente bune pentru copii. Ei trebuie pregătiţi încontinuu, rezultatele nu vor veni imediat", a subliniat fostă biatlonistă.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu