Regina Angliei, la primul angajament public după răceala de Crăciun

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a vizitat vineri, la Norwich (estul Angliei) o expoziție despre insulele Fidji, în primul său angajament public după răceala puternică de care a suferit în preajma Crăciunului, boală care a obligat-o să-și anuleze participarea la mai multe evenimente, conform agerpres.ro.

Îmbrăcată cu un mantou lung, de culoare roz, cu nasturi negri și cu o pălărie asortată, suverana în vârstă de 90 de ani a vizitat o expoziție ce conține peste 270 de obiecte, opere de artă, carpete și bijuterii originare din Arhipelagul Fidji.

Soțul său, prințul consort Philip, 95 de ani, nu a fost alături de suverană din cauza unor obligații particulare, conform unui comunicat al Palatului Buckingham.

În prima zi a acestui an, Elisabeta a II-a a fost nevoită să lipsească de la sărbătorirea Anului Nou la reședința regală din Sandringham (estul Angliei) din cauza unei "răceli zdravene" care a împiedicat-o să asiste și la serviciul religios de Crăciun.

Elisabeta a II-a onorează anual sute de invitații și se întâmplă foarte rar să-și anuleze vizitele de pe agendă din cauza stării de sănătate.

Conform presei britanice, în cursul anului 2014 Elisabeta a II-a a onorat 393 de angajamente oficiale, iar în 2015 numărul acestora s-a ridicat la 341.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu