Regia Autosalubritate din Chişinău vrea să cumpere 12 autospeciale noi pentru evacuarea deşeurilor

Embed:

Regia Autosalubritat din Chişinău vrea să cumpere 12 autospeciale noi pentru evacuarea deşeurilor. Potrivit şefului interimar al întreprinderii, Eugeniu Axentiev, cele 52 de unităţi de transport sunt uzate şi nu fac faţă volumului de muncă. Un proiect de decizie în acest sens a fost aprobat astăzi în cadrul şedinţa Consiliului municipal Chişinău.

Pentru procurarea unităţilor de transport Regia Autosalubritate Chişinău este nevoită să contracteze un credit de şapte milioane de lei. Pe lângă banii împrumutaţi, instituţia va folosi şi resurse financiare proprii.

"Reieşind din faptul că starea tehnică este deplorabilă, avem 48 de unităţi de transport care trebuie casate, starea lor tehnică sustrage adăugător la cele preconizate peste un milion 580 de mii de lei pentru reparaţia lor. Rog să fie acceptată semnarea unui contract bancar de împrumut în sumă de şapte milioane de lei pe o perioadă de trei ani", a spus directorul interimar al Regiei Autosalubritate Chişinău, Eugeniu Axentiev.

Potrivit lui Axentiev, parcul de autospeciale este mereu în reparaţie. Dacă în primele cinci luni ale anului trecut s-au cheltuit aproape 3,3 milioane de lei pentru reparaţia unităţilor de transport, atunci în aceeaşi perioadă a acestui an cheltuielile s-au ridicat la 4,8 milioane de lei. Ceea ce presupune că 15 unităţi zilnic sunt în reparaţie.

În acelaşi timp, a crescut numărul сontractelor încheiate cu agenţii economici. Dacă până în luna martie erau 20 de mii de contracte, atunci în ultimele trei luni volumul de muncă s-a majorat cu peste 1500.  Totodată, 30 la sută din populaţie nu achită serviciul pentru transportarea deşeurilor. Astfel, în ultimii zece ani s-a creat o datorie de 27,4 mln de lei.

Cu 27 de voturi proiectul a fost votat.

Acesta este singurul subiect votat de consilierii municipali, deoarece şedinţa a fost amânată, de această dată, din lipsă de cvorum. Anul trecut, Regia Autosalubritate a cumpărat două autospeciale în sumă de circa două milioane de lei.


Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu