Regelui Mihai, ultimul monarh al României, ar fi împlinit 98 de ani

Embed:

Românii de pretutindeni îi aduc un omagiu Regelui Mihai, care ar fi împlinit astăzi 98 de ani. Este o zi încărcată de emoţii pentru familia regală şi pentru toți cetățenii români, care l-au iubit şi nu au uitat de rolul acestei personalităţi în istorie.

Regele Mihai al României s-a stins din viaţă în 2017, la vârsta de 96 de ani. Fostul suveran al României suferea de o formă grea de cancer. Mihai I a fost monarh în două rânduri, între 1927 și 1930, precum și între 1940 și până în 30 decembrie 1947.

Maiestatea Sa a fost obligată să abdice, sub amenințarea că, în caz de refuz, vor fi uciși o mie de tineri arestați de comuniști.

Astfel, fostul suveran a fost izgonit din România, iar cetăţenia i-a fost retrasă. Mihai I a revenit peste Prut abia în 1990, însă nu pentru mult timp. I s-a permis să intre în țară, dar a fost expulzat în doar 24 de ore.

Fostul suveran și-a recăpătat cetăţenia română tocmai în anul 1997. Recent, ultima dorință a Regelui Mihai a fost îndeplinită: rămășițele mamei sale, Elena, au fost aduse în România și înhumate lângă cele ale fiului ei în Noua Catedrală Arhiepiscopală de la Curtea de Argeș.

Lasă un comentariu