Reforma în Justiţie rămâne un motiv de dispută între componentele AIE

Embed:

Guvernul va expedia Parlamentului pachetul de legi privind reformarea justiţiei şi va cere examinarea acestuia în regim prioritar. Potrivit premierului Vlad Filat, dacă Legislativul nu va susţine această iniţiativă, Guvernul trebuie să-şi dea demisia. Declaraţia a fost făcută pentru radio "Europa Liberă". Polemicile, însă, au continuat la emisiunea Fabrika.

"Mă tem că nuanţele nu că vor duce la îngroparea RM dar ne vor crea mult rău. Noi trebuie să privim această reformă cel puţin din punct de vedere al experţilor independenţi din afară", a spus Valeriu Streleț, viccepreședinte PLDM.

În opinia deputatului Ion Hadârcă, anume discuţia cu fostul ministru al Justiţiei, Alexandru Tănase, l-a determinat pe premier să facă declaraţia de ieri. "Această discuţie nu este exclus că a impulsionat declaraţia premierului, discuţia dintre ex-ministru şi premier care şi-a împărtăşit opiniile referitor la posibilitatea accelerării reformei justiţiei", a explicat Hadârcă.

Declaraţia premierului a venit la scurt timp după ce acesta a purtat o discuţie cu fostul ministru al Justiţiei, Alexandru Tănase, într-un parc din Capitală. Reamintim că la plecarea din Executiv, Tănase a declarat că unul dintre motivele care l-au determinat să părăsească scena politică este eşuarea reformei în Justiţie.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu