REFERENDUMUL, MĂRUL DISCORDIEI ÎN PARLAMENT. Liberalii au cerut socialiștilor să întoarcă 9 milioane de lei

Nicio ședință de Parlament fără replici. De această dată, mărul discordiei a fost referendumul privind demiterea primarului Dorin Chirtoacă, organizat de Partidul Socialiștilor. Deputații liberali le-au cerut socialiştilor să restituie în buget banii cheltuiți pentru plebiscit. De cealaltă parte, socialiștii i-au acuzat că au furat din primărie.
"Cei care au organizat acest referendum ilegal să întoarcă în buget nouă milioane de lei, iar membrii lor care se află în acest Consiliu Municipal să-și dea demisia", a declarat Alina Zotea, deputat PL.
În replică, deputatul socialist Grigore Novac a declarat că un raport CNA arată că Primăria Capitalei este una din cele mai corupte. Mai mult ca atât, acesta i-a acuzat pe liberali că au furat primăria timp de zece ani.
"Conform rapoartelor Curții de Conturi, anual, Primăria municipiului Chișinău are încălcări de circa 300 de milioane de lei. Țin să vă amintesc, Alina Alexandrovna, că datoriile externe a Primăriei municipiului Chișinău sunt de circa patru miliarde de lei", a spus Grigore Novac, deputat PSRM.
Comisia Electorală Centrală a invalidat referendumul privind demiterea primarului Dorin Chirtoacă. La plebiscit s-au prezentat mai puţin de 18 la sută din alegătorii din municipiu, pe când, pentru validarea referendumului era necesară o rată de participare de cel puţin 33 la sută. Dintre cetăţenii care au participat la referendum, aproape 87 la sută au optat pentru demiterea lui Dorin Chirtoacă.